Eram într-un context în care nu mai fusesem demult și care îmi punea la încercare fiecare părticică din inimă....eram eu și fricile mele față în față și îmi doream doar să ajung într-o stare de echilibru de unde puteam să văd totul clar...
Nu mă despărțeam de nimeni și de nimic dar totuși simțeam că trebuia să fac ceva și pentru sufletul meu...ERA TIMPUL SĂ ÎMI MULȚUMESC MIE PENTRU CĂ SUNT CEA MAI BUNĂ VARIATĂ A MEA ÎN FIECARE ZI ȘI APOI SĂ MULȚUMESC OAMENILOR DIN VIAȚA MEA...SĂ LE MULȚUMESC CELOR CARE AU FOST ȘI CELOR CARE AU RĂMAS...
Așadar, începusem să îmi mulțumesc mie...cu emoție...pentru că eram genul de persoană care se lasă la urmă dar care într-un final realizase că totul începe de la sine și se extinde secvențial către exterior...
Voiam să îmi mulțumesc că avusese curaj pe care adeseori îl combăteam cu fricile mele întemeiate sau nu...
...pentru că am iubit și nu am încetat să fac asta niciodată ...
...pentru că descoperisem cu drag și mare bucurie pasiunile mele și le-am urmat...
Apoi spre final mi-am mulțumit pentru că deși am experimentat întotdeauna reușisem cumva să rămân aceași eu...
Mi-am zis că în sfârșit mă gândisem la mine și zâmbeam fericită că mi-am putut mulțumi....spusesem lucrurilor pe nume...
ACUM...ÎNTR-ADEVĂR POT SĂ LE MULȚUMESC OAMENIILOR MINUNAȚI DIN VIAȚA MEA...îmi spuneam
TU DE CÂND NU ȚI-AI MAI MULȚUMIT?
OAMENII DIN VIAȚA TA AU PRIMIT UN SIMPLU MULȚUMESC? ....DACĂ NU...TU..ȘTII CEL MAI BINE CE AI DE FĂCUT...
sursa foto: facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu